un vinyl negru pe un pick-up turcoaz

Lansări muzicale recente pe care să nu le ratezi

Luna martie a trecut repede, dar nu a lăsat în urmă doar primele zile de primăvară, ci și o mulțime de lansări muzicale ce merită toată atenția. De la balade melancolice la ritmuri electrizante, artiștii au adus în această perioadă piese pline de emoție, introspecție și energie.

Dacă ești în căutarea unor melodii care să-ți actualizeze playlistul, iată câteva dintre cele mai recente apariții muzicale pe care nu trebuie să le ratezi.

Solaar – om la lună

Trupa om la lună a lansat albumul Solaar, un material muzical profund și introspectiv, ce explorează lupta continuă dintre lumină și întuneric, vis și realitate. Inspirat de curajul de a merge mereu înainte, chiar și atunci când căderea pare inevitabilă, Solaar este o călătorie sonoră și emoțională despre speranță, mirare și dorința de a zbura.

Cu un sound autentic și versuri care ating sufletul, albumul promite să fie o experiență memorabilă pentru toți cei care se regăsesc în poezie, muzică și visare. Albumul include single-urile deja cunoscute de fanii trupei, precum Pescărușii zboară, Serpentine și La răsărit, fiecare dintre ele aducând o nouă perspectivă asupra temelor albumului. 

Pentru a celebra acest nou capitol, trupa pornește în turneul de lansare Solaar, aducând publicului cea mai mare producție a lor de până acum. Publicul din Brașov, Iași, Timișoara, Craiova și Cluj-Napoca se va bucura de două concerte speciale, cu setlist-uri diferite, care vor cuprinde întregul univers Solaar, dar și piesele deja iubite de fani.

Biletele sunt disponibile pe site-ul oficial al trupei. 

Mătrăgună – Doina Gaitanovici

Mătrăgună este noul single lansat de Dora Gaitanovici, o piesă hipnotizantă, construită ca o incantație ce te prinde și nu-ți mai dă drumul. Cu un sound intens, ce îmbină alternative, progressive și modern rock, presărat cu influențe folclorice, piesa trezește dor, frustrare și o atracție irezistibilă.

Mătrăgună este mai mult decât o melodie — este o vrajă sonoră, o chemare ce te mistuie, confirmând încă o dată locul Dorei Gaitanovici în fruntea noului val alternativ din România.

Dacă vrei să o asculți live, vei avea această ocazie la concertele din Constanța și București, mai multe detalii despre bilete aici

sare – Krrysopher

Krrysopher a lansat sare, primul single de pe viitorul ei EP. Un single emoționant despre durerea trecutului și dorința inconștientă de a-l retrăi, chiar și atunci când fiecare amintire înțeapă ca sarea pe răni deschise. Versurile poetice și interpretarea încărcată de vulnerabilitate transformă sare într-o confesiune sonoră ce rezonează profund cu cei care au simțit, măcar o dată, dulceața amară a amintirilor. 

Mama – Ada Morar

Mama este cea mai recentă melodie a Adei Morar, un cântec plin de sensibilitate despre rădăcini, legătura profundă dintre copil și mama sa, dar și despre călătoria interioară a adultului ce începe să înțeleagă complexitatea iubirii materne.

Piesa descrie imaginea copilului care își vede mama perfectă, dar și momentul în care adultul realizează fragilitatea acestei legături. Își vede mama nu doar ca pe un sprijin, ci și ca pe o ființă care a trăit, a greșit și a avut propriile temeri și dorințe. În ciuda distanței și a vieții ce își urmează cursul, Mama este un omagiu adus iubirii necondiționate și dorului care persistă chiar și atunci când drumurile se despart.

Hazy – Valeria Stoica

Hazy este cel mai recent single lansat de Valeria Stoica, o piesă melancolică și introspectivă despre schimbare, separare și căutarea adevărului. Versurile surprind un moment de tranziție, un drum în care trecutul și prezentul se împletesc, iar sufletul oscilează între vis și realitate, între regret și acceptare. 

Piesa face parte din cel de-al doilea album al Valeriei, Go outside and hug a tree, care va fi lansat săptămâna viitoare. Albumul promite să fie o explorare sinceră și profundă a conexiunii dintre om și natură, dintre trecut și prezent, dintre vulnerabilitate și puterea de a merge mai departe.

Alte lansări care merită ascultate: