Pe 21 februarie 2025, Sala Palatului și-a lăsat solemnitatea deoparte și a devenit un spațiu intim și cald, un colț de suflet, unde ecourile muzicii s-au împletit cu trăirile fiecărui spectator într-o experiență memorabilă.
„Sufrageria Irinei” este un întreg concept care s-a născut odată cu debutul Irinei Rimes și care a evoluat din atmosfera familiară a propriei sale sufragerii, într-un fenomen muzical care își găsește, an de an, locul în inimile fanilor și iubitorilor de muzică.
Anul acesta am avut ocazia să vedem sufrageria într-o variantă redefinită, mai îndrăzneață, mai verde, da păstrând esența care a cucerit atâtea suflete.
Sufrageria e un spațiu unde poveștile mele devin poveștile noastre.
Scenografia sincerității și o călătorie muzicală în trei acte
În peisajul concertistic românesc, unde astfel de concepte vizuale rămân încă insuficient explorate, designul scenic a adus un suflu nou, oferind publicului o experiență care a ieșit din tiparele clasice ale evenimentelor de acest gen.
Concertul a debutat într-o manieră specială, cu o versiune acustică, intimă, a piesei „Visele”, melodia care a consacrat-o pe Irina. Dacă de obicei concertele Irinei încep cu energia unei versiuni rock a piesei „Visele”, de data aceasta s-a schimbat complet dinamica, conturând un moment de o sinceritate rară.
Pe scenă, o lumină caldă o învăluia doar pe ea, accentuând și mai mult vulnerabilitatea și sinceritatea momentului. Piesa, cu toată melancolia ei, a părut și mai sinceră, transformând nostalgia într-o realitate trăită, nu doar amintită.
A urmat duologia – un concept artistic care a îmbinat „Iubirea Noastră Mută” și „Da’ ce tu”, două melodii de pe primul album al artistei, care surprind nuanțele iubirii pierdute și ale regăsirii de sine. „Iubirea Noastră Mută” vorbește despre spațiul sacru al unei iubiri ascunse, departe de judecata exterioară, dar o iubire care este și o povară, pentru că vine cu fragilitatea unui sentiment care nu poate fi exprimat liber.
Trecerea către „Da’ ce tu” a fost fluidă, aproape ca un răspuns, ca o continuare firească a poveștii, ca și cum suferința ar fi fost transformată într-o forță interioară. De la tăcerea care doare, trecem la momentul dureros al realizării că iubirea nu este împărtășită în mod egal. Imaginea finală, „La tine-n casă e cald și-n geamul tău e soare”, simbolizează liniștea și confortul persoanei iubite, în contrast cu furtuna interioară din sufletul ei.
Contează foarte mult decorul, dar cea mai importantă e povestea. Povestea a trecut prin 3 etape, cele 3 albume principale ale mele. De la începuturi… la the closure, albumul Acasă.
Piese virale și comori ascunse
Din program nu a lipsit „Să nu uiți cât te-am iubit”, piesă lansată oficial pe 14 februarie și care a făcut ravagii în topuri, dar a cărei poveste a început cu mult înainte – un story din timpul unei sesiuni, postat în aprilie anul trecut, pe Instagram, a prins viață pe TikTok iarna aceasta, devenind viral.
La cererea fanilor, Irina a decis în sfârșit să o lanseze, iar reacția publicului de la concert a confirmat că a fost alegerea potrivită. Imediat după, a urmat „Somn ușor”, o comoară ascunsă pe albumul Pastila, care acum și-a câștigat locul în setlistul turneului Necântatele, aflat în plină desfășurare.
Acordurile familiare din “Piesa noastră” s-au contopit firesc în “Bandana”, iar momentul a venit cu ritualul așteptat – Irina a strâns bandanele fanilor, până când a ajuns să aibă atâtea în brațe că abia le mai putea ține.
Poezie, nostalgie și interferențe artistice
Așa cum ne-a obișnuit, Irina n-a fost singură pe scenă. Normal, trupa Doamne Ferește a fost acolo – Bubu Cernea la tobe, Andrei și Cristian Comaroni la chitară, Radu Tacă la bas și Tudor Amarandei la pian. Dar, pe lângă ei, ne-a pregătit și niște „bonusuri” muzicale. Primul invitat al serii? Nimeni altul decât Denis Roabeș, solistul trupei The Motans, alături de care a interpretat „Gata de zbor”.
Apoi, Irina și-a purtat publicul prin toate albumele sale, cu piese precum „Ce s-a întâmplat cu noi”, „Nu știi tu să fii bărbat”, cântată la unison, „Un altfel de ieri” și „Nimic”, melodia compusă special pentru „Sufragerie”. După acest tur muzical prin amintiri, pe scenă a urcat Narcisa Badea, finalista Irinei de la Vocea României, pentru o versiune ușor diferită a piesei „Cel mai bun prieten”.
Grasu XXL s-a alăturat și el grupului de invitați, iar sala a explodat în aplauze. Împreună, au cântat „Pentru totdeauna”, piesa lor în colaborare de pe albumul Acasă al Irinei. Nu a fost prima dată când Grasu XXL este invitat special într-un show de-al Irinei – el a fost alături de ea și în turneul Acasă, iar revederea pe scenă a fost ca un déjà vu plin de entuziasm, care a dus vibe-ul serii la un alt nivel.
Pe parcursul concertului, mici interferențe artistice au adăugat un plus de profunzime serii. Irina a recitat poezia „Boț de pământ”, însoțită doar de un instrumental discret, iar mai târziu, luminile s-au stins complet, marcând o pauză între actele artistice. În întunericul aproape palpabil, vocea ei a început să spună o poveste despre copilărie, în timp ce pe ecran rula imaginea unui geam de tren, dincolo de care se întindea o iarnă grea – o metaforă profundă a trecerii timpului și a drumurilor pe care viața ne poartă.
O piesă dăruită, un cover viral și întoarcerea la origini
Un alt moment cu încărcătură specială a fost interpretarea piesei „Real”, o melodie care a parcurs un drum lung până să revină în repertoriul Irinei. Scrisă inițial de ea, piesa a fost dăruită lui Ainex, o tânără artistă din Republica Moldova. Cine s-ar fi gândit că un cover avea să ajungă viral pe TikTok și ironia destinului să îi returneze melodia Irinei, în forma sa originală?
Versurile piesei vorbesc despre pierdere, despre sentimentul de a rămâne gol după ce cineva ți-a luat tot ce aveai mai prețios. „Sunt un cer fără stele, tu le-ai cules și ai fugit” – cuvinte care aduc aminte de „Cosmos” și sunt o acceptare tăcută a destinului. E o poveste despre iubire, dar și despre ce rămâne după ea: un gol pe care timpul nu-l umple, ci doar îl face mai ușor de purtat.
„Sunt a nimănui”, o confesiune muzicală dureroasă despre dependența emoțională și pierderea propriei identități în mijlocul unei relații toxice, a anticipat un monolog despre prietenie și importanța unui sistem de susținere reciprocă. Printre numele menționate, Irina a făcut referire la un „Dan”, iar noi am intrat într-un joc al așteptărilor.
Mulți fani s-au gândit la Dan Bălan, dar surpriza a fost cu atât mai mare când pe scenă a apărut Dan Bittman, iar primele note inconfundabile ale emblemei discografice Holograf, „Să nu îmi iei niciodată dragostea”, au umplut Sala Palatului.
Apoi s-a dat drumul la „N-avem timp”, iar publicul, entuziasmat, a încercat să țină pasul cu versurile. Doar că… n-au prea nimerit din prima, ceea ce a dus la hohote de râs și un schimb de energie tare mișto între scenă și sală.
Un dialog între generații: Irina, Carmen Tănase și emoția care a cuprins Sala Palatului
Finalul concertului a fost un adevărat pumn în suflet, dar unul frumos, care te face să simți totul mai intens. Irina și-a adus pe scenă propria versiune mai în vârstă, interpretată de Carmen Tănase, într-un dialog care a fost mai mult decât un simplu schimb de replici – a fost o oglindă a fricilor, visurilor și adevărurilor nerostite – și care a atins o coardă sensibilă.
Irina de acum vorbea despre cât de mult trebuie să se străduiască, despre presiunea de a păstra aparențele și de a nu dezamăgi oamenii care o iubesc. Cealaltă versiune a ei i-a adus aminte că nu trebuie să demonstreze nimic, că fanii o iubesc pentru cine este, pentru ce scrie, pentru ce transmite, nu pentru cât de bine știe să joace un rol. A fost genul de moment care te face să înghiți în sec și să te gândești și tu la viața ta.
Și dacă emoția nu era deja la cote maxime, pe scenă a urcat mama Irinei, Valentina Rimes – complet luată prin surprindere, fără să știe că urmează să fie parte din spectacol. Atunci, Carmen Tănase, în rolul Irinei bătrână, a început un monolog despre tinerețea ei, despre visuri, despre trecerea timpului, ținând în mână o bandană – un detaliu mic, dar care a spus mai mult decât o mie de cuvinte.
A lăsat în aer un gând, o senzație de dor, de nostalgie, de „mamă, ce mă bucur că am fost aici să trăiesc asta”. Și cum altfel să continue un astfel de moment, dacă nu cu „Acasă”?
Irina i-a dedicat piesa mamei sale, transformând-o într-un omagiu sincer și plin de căldură. Sala întreagă a simțit emoția și a devenit parte din spectacol – ne-am lăsat purtați de muzică, iar baloane albe au început să cadă deasupra noastră, ca o îmbrățișare între lacrimi și bucurie.
Concertul s-a încheiat cu piesa „Ielele”, un ultim val de energie, care mi-a dat senzația că nimeni nu voia să plece. Eram acolo, aproape de scenă, înconjurate de oameni care simțeau la fel ca noi – că muzica asta nu e doar de ascultat, ci de trăit. Irina cânta, noi cântam cu ea, și pentru câteva minute, sala a devenit o întâlnire de suflet între noi și ei.
„Sufrageria Irinei” se va întoarce și rămâne mai mult decât un simplu concept muzical – e locul unde muzica devine o „fugă între case”, acel spațiu dintre suflet și lume, unde fiecare vers își găsește locul.
Ce urmează? „Descântatele” la Arenele Romane
Acum, turneul Necântatele se apropie de final, cu toate concertele sold out, exceptând Buzău și Alba Iulia, unde mai sunt câteva bilete disponibile. Aici ai ocazia să asculți piesele rar interpretate și să te bucuri de improvizațiile spontane ale trupei, în cadrul unui concert de sală mică, unde muzica curge liber, fără limite sau constrângeri.
Dacă vrei să trăiești experiența și mai intens, ai și opțiunea de a-ți lua un bilet extra de soundcheck, care îți oferă acces la probele de sunet. E șansa perfectă să vezi îndeaproape cum prinde viață concertul, să simți energia din culise și chiar să stai de vorbă cu Irina și echipa ei, într-un cadru mai relaxat.
Povestea nu se oprește aici. În septembrie, Irina revine cu un nou concert-concept – Descântatele. Pe 27 septembrie, la Arenele Romane, muzica ei va îmbrăca un vibe rock-folk unic în România, promițând o experiență de neratat. Biletele sunt deja disponibile pe IaBilet.
Imagine de copertă: Denisa Stoian