Am avut recent ocazia de a vizita expoziția de final de semestru a studenților de la secțiunea de Grafică din cadrul Universității de Arte și Design din Cluj-Napoca. Aici, Remus și Arina, amândoi studenți în anul I, ne-au prezentat lucrările lor și nu numai, oferindu-ne chiar și pentru câteva minute un fragment din universul creativ care stă în spatele fiecărei planșe.
Expoziția se află în Piața Unirii, în clădirea facultății de Arte și Design. Remus ne-a așteptat în față, conducându-ne către prima dintre cele trei săli unde cei din anul întâi aveau lucrări expuse. Aici am cunoscut-o și pe colega sa, Arina.
Primii pași în galerie
În camera cu tavan înalt și podele șubrede de la etajul doi era afișat un studiu de natură moartă: un cadavru de pisică și unul de șoarece atârnate de o cortină vișinie în fața cărora o tavă de prăjituri colorate îți trezeau parcă apetitul deja pierind. Imaginea a fost reprodusă de zeci de ori, fiecare copie purtând stilul unic al artistului. Remus ne-a povestit despre viziunea profesorilor de a contrasta viața cu moartea atât prin subiect, cât și prin culoare. Aceștia au avut libertate creativă când vine vorba de tehnica folosită sau de perspectiva aleasă. „Majoritatea sunt în pastel sau creioane colorate” ne mai spune el în timp ce ne arată cu degetul lucrarea sa.
Mutându-ne privirea la dreapta, am putut observa câteva studii pe modele. Erau de la început de semestru, unele fiind mai simple, strict bazate pe înțelegerea proporțiilor, și altele mai experimentale, ieșind astfel în evidență față de restul. Arina ne-a arătat lucrarea ei de un roz aprins, ce ilustra modelul întâlnit și în restul planșelor, însă aici era „încolțit” de niște siluete asemănătoare unor lupi. „Mi-a venit capra cu trei iezi în minte și am făcut-o într-un mod exagerat, puțin mai horror”.
Despre munca și efortul din spate
Toate lucrările expuse erau cumulul a zeci de ore de muncă și efort continuu. „În perioada sesiunii dormeam cred trei ore și lucram alte 13-14 ore cu câteva pauze de maxim 15 minute de țigară” ne spune Arina râzând. În fiecare zi au ateliere de câte cinci ore la facultate, iar restul variază în funcție de interesul fiecărui student de a-și finisa lucrările. „Avem colegi care lucrau la gravuri de la 8 dimineața până la 8 seara în facultate” mai adaugă Remus.
Selecția lucrărilor și ce ajunge să fie expus
În spatele nostru, ne vegheau impunător 10 portrete supradimensionate ale unei doamne cu păr blond. Remus ne-a spus că sunt studii de culoare și numai câteva dintre lucrările alese au fost panotate.
Fiind 60 de studenți cu stiluri diferite, interesul final al expoziției este să prezinte o armonie de ansamblu a tuturor lucrărilor. „A fost o selecție, apoi au mai selectat încă o dată pentru că nu le mai ajungea locul pe pereți” ne-a spus Arina în timp ce ne îndreptam spre cea de-a doua încăpere.
„E chiar trist când îți iau lucrările și nu ajung să ți le expună. Se întâmplă dar nu prea ai ce face”. Sunt multe lucrări care sunt prioritizate în special dacă te prezinți la panotare, adică la pregătirea expoziției și punerea lor pe pereți. „E un fel de milă” mai adaugă Arina râzând, fiind contrazisă imediat de Remus: „mai mult o recunoaștere”.
Răsfoind prin caietele de schițe
Intrăm mai apoi în cea de-a doua cameră, mult mai încăpătoare și cu geamurile orientate spre Piața Unirii. Aici erau majoritar lucrări ale studenților din anul doi, însă în centru, pe o măsuță joasă, erau întinse caietele de schițe (numite și sketchbooks) pentru una dintre temele da la Culoare a celor din anul întâi. „Ne-au zis să desenăm în el oriunde mergem și să îl avem cu noi tot timpul” spune Arina în timp ce ne invită să răsfoim printre paginile caietului ei de schițe unde găsim și un portret făcut lui Remus.
În general nu se lucrează în sketchbook pe teme atât de complexe întrucât un caiet de acest fel trebuie folosit doar pentru schițe. „De obicei produsul final vrei să îl tragi pe foaie mai mare, nu într-un un caiețel de răsfoit care nu e așa interesant.”
Involuntar, am ajuns să urmărim și lucrările de pe pereți ale studenților din ani mai mari. Când au fost întrebați care sunt lucrările lor preferate de acolo, amândoi au răspuns fără ezitare: „peretele din spate”. Acolo, o serie de lucrări supradimensionate, cu perspective și culori aparte, făceau peretele greu de neobservat.
Despre lucrările care îi reprezintă cel mai bine
În timp ce ne îndreptam spre expoziția de gravură de la etajul întâi, i-am întrebat de care lucrări sunt cei mai mândri, iar Arina a răspuns ironic „de cele pe care nu ni le-au expus”. Remus însă nu are o lucrare preferată din acest semestru, pentru el fiind mai mult o perioadă de probă. Acesta mai admite că „am făcut ce nu am vrut să fac toata viața, adică să lucrez pentru profesori”, având ocazia abia în examen să lucreze pentru el însuși, moment în care a început să se simtă mândru de lucrările sale. „Mă bucur totuși că la gravură au expus fix lucrarea care îmi place”.
Gravura: o materie despre răbdare și precizie
Am intrat într-o cameră înghesuită cu lumină caldă, în mijlocul căreia se afla o presă veche. Pentru tema de semestru la gravură studenții au pregătit patru lucrări: două linogravuri, gravate direct în placa de linoleum, o lucrare realizată prin zgârierea unei plăci de plexiglas cu un ac rece și una pentru care au imprimat un obiect. Majoritatea lucrărilor de sus erau linogravuri, care îți permit să lucrezi doar în alb și negru, în timp ce folosind tehnica acului rece poți lucra și în culori.
La examen, tema a fost folosirea unui ac rece experimental, ceea ce i-a împins pe studenți să găsească alternative la metoda originală. „Au fost oameni care au dat și cu piatra. Eu am făcut cu pila de unghii electrică” a mai zis Arina. Remus a folosit un ac cald înfierbântat cu bricheta pentru a topi placa, motiv pentru care și designul final al lucrării sale are un model aparte.
Cerneala, presa și alte provocări tehnice ale gravurii
Pentru celelalte materii, majoritatea lucrărilor pot fi făcute acasă, dar nu și la gravură, unde ai nevoie de presa din centrul camerei în care ne aflam. Întregul proces este unul anevoios, iar partea de cerneluire durează mai mult decât imprimatul în sine, ajungându-se aproape și la o oră de muncă.
Gravura e o tehnică murdară, iar în mod ideal, tirajul, adică marginile lucrării, trebuie să iasă perfect curate. Pentru a-și eficientiza munca, se adunau mai mulți colegi în micul atelier, fiecare având o sarcină diferită: unul se ocupa de cerneluit, unul ștergea placa, altul uda foaia și după celălalt trăgea la presă.
„Numai pronunți cuvântul gravură și ești deja murdar” – Remus
Urmărind alte lucrări din încăpere, Remus ne-a explicat câteva dintre tehnicile folosite de colegii săi, în special pentru cele care ilustrau fotografii. Imaginile sunt printate pe coala de hârtie cu laser, proces realizat în foarte puține locuri din Cluj, ca mai apoi să fie îmbibate în nitrodiluant și puse la presă, rezultând în niște replici texturate. Pe marginea fiecărei lucrări erau scrise șters cu un creion titlul, numele, câte tiraje au fost scoase și al câtelea tiraj a fost ales. Una dintre cele mai mari lucrări din cameră era a unui coleg, Tiberiu Todea, sau Tibi cum îi spune toată lumea, care nu a vrut să facă două linogravuri, făcând în schimb o xilogravură prin care a gravat lemnul.
„Dacă celelalte [lucrări] durau câteva zile, astea mi-au luat două săptămâni să le fac, să scobesc tot linoleumul. Două săptămâni în care veneam seara acasă terminată de oboseală” – Arina
Compoziție și scriere: echilibru între formă și mesaj
Am decis să părăsim încăperea înghesuită cu gravuri, urmându-i pe cei doi spre ultima parte a expoziției. Pe peretele din stânga al acestei camere erau prezentate ex-librisuri ce au servit drept exercițiu pentru tema la compoziție. Aici, aranjarea în pagină era esențială și nu trebuia să se apropie de un produs kitsch. Conform lui Remus, există mai mulți termeni conexi, cum ar fi simultaneitatea sau centrele de interes, ce trebuie respectați pentru a crea o imagine „la care vrei să stai să te uiți”, așa cum a spus și Arina. Toate lucrările sunt făcute în pix și, deși reprezintă același subiect, fiecare diferă prin stilul unic al studentului.
Pe peretele opus, o multitudine de litere „A” erau așezate sub forma unui mozaic. Pentru examenul de la arta scrierii, tema a implicat realizarea unui „A” stilizat, având o singură condiție: litera propriu-zisă trebuia să fie alb negru. Am găsit și lucrarea Arinei în marea de A-uri, cea cu inscripții în limba japoneză, însă cea realizată de Remus nu a fost expusă din păcate.
În dreapta lor erau panotate mai multe cuvinte stilizate, majoritar printate. Aici Remus are expuse două lucrări: cuvântul „Vârf” și „Horă”.
Profesorii: ghizi, critici și susținători
Feedback-ul este unul dintre cele mai importante părți în procesul de creație. Te ghidează și îți dă perspective noi asupra lucrării tale, însă, uneori e greu să nu te superi când lucrezi zeci de ore pentru o temă doar ca aceasta să nu fie expusă. „Stăteam și mă gândeam recent la cum ne supărăm pe profi că nu ne pun lucrările […] ieri, de exemplu, a venit o comisie și au verificat toate lucrările, deci poate și ei sunt puși să aleagă mai strict” admite Arina, care susține că poate există și alte motive, mai presus de cele subiective, pentru care unele lucrări nu sunt expuse.
La cursuri totuși, profesorii sunt sinceri și obiectivi, creându-se astfel o atmosferă informală și benefică pentru procesul creativ. „Am avut totuși colegi care s-au și certat cu profii. Dar nu se prea pun la suflet lucrurile astea. Au și partea de copil și cea de om matur”.
Spre exemplu, în cazul portretelor supradimensionate pe care le-am găsit în prima cameră, Remus a încercat să îl ducă pe al său într-o zonă de animație sau tatuaj. „Am dat fail din toate punctele de vedere”. Inițial s-a supărat că lucrarea sa nu a fost expusă, dar profesorul de la atelier l-a sfătuit să încerce tehnici noi, cum ar fi markerele, care se apropie foarte mult de mediul digital și de stilul unui tatuaj. Acest lucru i-a oferit o nouă direcție artistică.
Un semestru cu descoperiri și provocări
Primul semestru implică materii introductive în grafică și se lucrează mult cu proporții, hașură și anatomie. „La culoare învățăm să îmbinăm și să lucrăm cu nuanțele ca să nu fie kitsch. La compoziție facem același lucru pentru aranjarea în pagină, iar gravura e o tehnică separată” adaugă Remus. Pentru cei doi, acest semestru a fost unul relativ ușor – pentru Remus o perioadă de acomodare cu propriul său stil artistic, iar pentru Arina câteva luni de liberă exprimare în care a făcut exact ceea ce îi place. Amândoi au fost de acord că cea mai dificilă parte e cea de a înțelege ce vor profesorii defapt, întrucât răspunsul tipic „fă cum îți place” nu e întotdeauna aplicabil.
„E activitate constantă dar nu ești suprasolicitat. Atâta timp cât îți place nu se simte stresant. Mai ales că e foarte motivațional să știi că lucrezi și vezi că îți sunt lucrările expuse”.
Câteva cuvinte pentru viitorii artiști
„Să nu le fie frică de a ieși din zona de confort. Să exploreze stiluri și zone noi pentru că nu ai cum să știi la ce ești bun până nu încerci” e sfatul pe care l-ar da Remus celor ce consideră o facultate de arte ca opțiune de studii.
Chiar dacă e un domeniu riscant, ce nu asigură întotdeauna un job direct de viitor, amândoi susțin că e mai bine să încerci și să știi că nu îți iese cât timp ești tânăr și nu ai nimic de pierdut, decât să rămâi cu întrebarea „dacă?” la o vârstă mult prea înaintată. „Atâta timp cât vrei, o să reușești și dacă ai ambiție o să-ți reușească, no matter what.”
Expoziția poate fi găsită în Piața Unirii 31, etaj I și II și este deschisă până în 21 februarie între orele 9:00 și 16:00. Poți găsi mai multe fotografii cu celelalte lucrări aici.
Dacă dorești să vizitezi și alte expoziții, vezi acest articol!