„Îmi doresc ca oamenii care vin să mă vadă să plece cu energia ridicată, inspirați și fericiți”, spune Diana Căldăraru, o artistă care transformă fiecare scenă într-un spațiu de bucurie pură și autenticitate.
Originară din Câmpulung Moldovenesc, de la primele note la pian și până la momentul în care a cântat în deschiderea unui concert Coldplay, Diana și-a construit drumul cu multă muncă, o perseverență molipsitoare și o dragoste nemărginită pentru muzică.
Pentru ea, muzica nu a fost niciodată doar o meserie, ci o extensie a identității sale. Este felul în care se exprimă, creează și se conectează cu oamenii. Este energică, mereu spontană și capabilă să transforme orice moment într-un prilej de bucurie.
Răbdarea, talentul moștenit și sprijinul familial necondiționat sunt trio-ul care a transformat primele note în temelia unei pasiuni pentru o viață. Asta e doar o mică parte din poveste.
Vrei să afli mai multe despre parcursul ei, provocările întâlnite și momentele care au determinat-o să aleagă această carieră? Te invit să citești în continuare povestea Dianei Căldăraru.
Cine este Diana Căldăraru?
Diana Căldăraru este, după cum spune chiar ea, „aceeași persoană și pe plan personal, și pe plan profesional.” Pentru ea, viața înseamnă bucuria de a trăi fiecare moment și dragostea pentru tot ceea ce face, ambele gravitând în jurul aceluiași element: muzica.
Sunt un om foarte iubitor și foarte plin de viață. Iubesc ce fac și încerc să fac cât mai mult doar ce îmi place.
Pasiunea pentru muzică i-a fost cultivată Dianei încă dinainte de a veni pe lume. Îmi spune că părinții ei au visat pentru ea o viață dedicată artei și glumește că, imediat după ce a învățat să spună „mama” și „tata”, părinții săi au dus-o în studio. Asta pentru că talentul său a fost remarcat de timpuriu: la trei ani, făcea deja înregistrări, iar câțiva ani mai târziu explora cu seriozitate primele clape ale unei orgi mici.
Înclinația ei artistică nu este întâmplătoare: bunicul din partea tatălui a fost pianist și acordeonist, iar alți membri ai familiei paterne au cântat la diferite instrumente. Chiar dacă tatăl său nu este muzician, moștenirea muzicală de pe această linie a fost decisivă în parcursul său.
Drumul către visuri și maturizare
Născută și crescută în Gura Humorului, educația sa muzicală nu a început într-o școală specializată, ci sub îndrumarea unor profesori privați care i-au ghidat pașii către excelență. A început să ia lecții de canto și orgă la Câmpulung Moldovenesc. Deși orașul mic îi punea la dispoziție resurse limitate, părinții ei s-au asigurat că beneficiază de pregătirea necesară: „Era singurul profesor din Câmpulung.”
Își amintește cu nostalgie de aceste prime momente de formare, când, după ce își epuiza energia, pur și simplu anunța că ora s-a terminat: „Făceam undeva la juma’ de oră de ședință și când nu mai puteam, mă uitam la el și îi spuneam: Gata, stop.”
Când a venit timpul să aleagă un liceu, Diana a optat pentru Liceul de Arte din Suceava, unde a ales specializarea pian clasic. Pianul clasic a fost, timp de 18 ani, centrul universului său creativ.
Jazz-ul și canto-ul au rămas pasiuni dezvoltate în paralel, însă educația formală a fost axată pe muzica clasică. Totuși, un nou capitol se profila la orizont, unul pe care nu l-a ales de una singură.
Plecarea în Olanda, decizia care a schimbat totul
După terminarea liceului, Diana s-a văzut nevoită să renunțe la zona ei de confort – acasă – și să își continue studiile muzicale în străinătate. Decizia de a pleca în Olanda, la conservator, nu a fost una ușoară:
Nu mi-am dorit neapărat. Atunci eram mititică, aveam 18 ani, nu îmi doream să plec.
Deși inițial reticentă, influența tatălui său și a profesoarei de canto, Crina Mardare, a fost determinantă: „Îmi spuneau: Diana, trebuie să pleci în Olanda.” Au văzut întotdeauna potențial în ea și erau conștienți de faptul că poate fi valorificat cu adevărat în afara granițelor.
Pe de-o parte temătoare, dar cu entuziasmul caracteristic în spirit, Diana a făcut pasul decisiv și s-a înscris la Conservatorul din Maastricht, Olanda.
Anii din străinătate: Lecții, provocări și descoperiri
Tranziția către o viață independentă, departe de casă, a fost copleșitoare. Diana recunoaște că a simțit nevoia să renunțe de nenumărate ori, însă sprijinul neclintit al tatălui său a ținut-o pe linia de plutire.
Nu m-a lăsat tata. A zis: Acolo stai, acolo termini. Acum îi mulțumesc că a făcut asta. Atunci, nu i-am mulțumit, dar acum îi mulțumesc.
Cei 4 ani de studiu în Olanda nu doar că au contribuit fundamental la formarea ei profesională, ci au fost un catalizator pentru creșterea și dezvoltarea ei personală. A învățat tehnică, și-a perfecționat abilitățile muzicale, a acumulat experiență, dar s-a și descoperit pe sine: „M-am cunoscut pe mine, am crescut mai devreme decât aș fi crezut că o să cresc și asta m-a ajutat extraordinar.”
I se pare că studierea jazz-ului nu reprezintă un avantaj față de alte stiluri muzicale, dar vine la pachet cu propriile sale beneficii. De altfel, nici asta nu a fost o alegere făcută din pasiune – ba chiar nu era mare fan jazz. Odată cu aprofundarea studiilor, și-a dat seama că i se potrivește chiar foarte bine.
A trebuit să stau singură mult, să învăț, ca să ajung și eu la nivelul oamenilor de acolo. M-a ajutat foarte mult și pe partea vocală. Te ajută și ca spirit.
În viziunea Dianei, succesul este, indubitabil, rezultatul unui echilibru între talentul nativ și munca susținută. Timpul petrecut la Conservator i-a îmbogățit semnificativ bagajul de cunoștințe teoretice, dar ea subliniază că adevărata esență constă în capacitatea de a transpune informațiile acumulate în instrumente practice: „E una să îți dea cartea în față și să înveți, dar alta e să aplici ce ai învățat în viața de zi cu zi. Am furat tot ce am putut din ce am învățat acolo.”
Întoarcerea acasă și un nou început
Diana a revenit în țară în luna iunie a lui 2021, însă liniștea din Gura Humorului nu era suficientă pentru energia și visurile care o purtau înainte. „Am stat două luni și am zis: Nu există, nu rezist.”
Decizia de a pleca spre capitală a fost una spontană, dar inevitabilă, stimulată de participarea la campul creativ de la Electric Castle, imediat după revenirea din Olanda. Aici a avut ocazia să lucreze cu artiști precum Adi Despot și Jean Gavril și a cunoscut-o pe Ana Wolf, basista care avea să devină parte din lumea ei.
Dorința de a-și găsi locul în mijlocul unei scene mari, dinamice, a convins-o că locul ei nu mai putea fi într-un orășel micuț.
L-am sunat pe tata și i-am zis: Eu nu vin acasă. Mă ajutați puțin să stau la București până mă pun pe picioare? Și ai mei au zis: Ok.
Greutăți, răbdare și bucuria lucrurilor mici
Mutarea la București a fost mai mult decât o schimbare geografică – a însemnat necunoscut și o viață nouă, departe de cei dragi –, dar a reprezentat un pas hotărâtor în posibilitatea împlinirii visului său.
De la început, a privit această schimbare ca pe o oportunitate. A fost o continuare naturală a drumului pe care îl începuse în Olanda, o șansă de a pune în practică toate lecțiile învățate, nu doar pe plan profesional, ci și în viața de zi cu zi.
Real, nu cunoștea pe nimeni și timp de luni întregi, orașul părea că refuză să-i deschidă ușile: „Au trecut cinci, șase luni în care pur și simplu nu se întâmpla nimic.”
Când renunțarea pare o opțiune, cum alegi să perseverezi?
Am fost curioasă să aflu cum a reușit să depășească acea perioadă de stagnare și cum a făcut față presiunii din jur. „I went bananas,” își amintește ea râzând. „Nu știam ce să mai fac, unde să mă duc, unde să cânt. Pur și simplu, nu știam ce să fac.”
Părinții, preocupați de viitorul ei, îi sugerau întoarcerea la Humor, unde avea deja un loc sigur – preda muzică și întreaga comunitate o cunoștea și o aprecia. „Tata bătea apropouri: Casa e deschisă, poți să te întorci…,” își amintește Diana. În ciuda frustrării și a incertitudinii, ceva din interiorul ei îi șoptea că nu poate pleca acasă, că trebuie să aibă răbdare. Acea voce interioară a fost mai puternică decât îndoielile care, inevitabil, apăreau în fiecare zi.
Nu mi s-a părut o idee bună să renunț, dacă în șase luni nu am ajuns Mariah Carey.
Micile reușite care fac diferența
Răbdarea, însă, nu a fost de ajuns; a trebuit să găsească un mod de a transforma fiecare mică realizare într-un motiv de bucurie.
Așa a început să vadă oportunități în lucrurile mărunte. Un gig într-o cafenea? Pentru ea, era o sărbătoare. „Mă bucuram de fiecare chestie mică. Dacă aveam un gig într-un colț, într-o cafenea, eram cel mai fericit om din lume. Ziceam: Doamne, superb!”
Primul ei concert în București, la Uzină, a fost un duet: ea, la voce și pian, și Ana, la bas. A fost sold-out. Nici acum nu își explică cum s-a întâmplat, dar știe sigur că atunci a gustat pentru prima oară, cu adevărat, energia unui concert. A fost momentul care a făcut-o să-și dorească și mai mult.
Diana știe că unii artiști ajung, în timp, să își piardă entuziasmul, dar speră ca niciodată să nu ajungă în acel punct în care reușita devine ceva obișnuit, lipsit de emoție. De asta nu a căutat niciodată recunoaștere instantanee sau succes venit peste noapte; i-a fost mereu suficient să simtă că este pe drumul cel bun. „Știam că dacă ceva nu se întâmplă acum, o să se întâmple.”
Primele conexiuni
La scurt timp după, s-a și întâmplat. Schimbarea a avut loc odată cu întâlnirea lui Vlad Cireșan, care a luat-o sub aripa lui, în backing-ul trupei sale. Prin el, Diana a început să cunoască alți muzicieni, oameni care aveau să-i devină prieteni apropiați și chiar colegi de trupă.
Primul pas mare a venit după alte câteva luni de încercări și așteptare. Telefonul neașteptat a venit de la Florian Rus, un artist din București, care i-a propus o colaborare pentru un spectacol radio. A fost prima ei propunere pentru radio, așa că Diana a răspuns fără ezitare: „Doamne, cum să nu?!”. A fost exact confirmarea de care avea nevoie.
Inspirație și modele de urmat
Modelele de inspirație sunt esențiale pentru evoluția creativă a oricui, nu doar a artiștilor. Diana nu face excepție – își găsește inspirația în muzica mai multor artiști, de la Lianne La Havas și Olivia Dean, la descoperiri recente, cum ar fi Lauren Desberg. Anul acesta a avut ocazia să meargă la concertul lui Jacob Collier și spune că a fost o experiență unică.
Pe lângă cei menționați și, probabil, mulți alții despre care nu am avut ocazia să povestim, un loc special în inima ei îl ocupă Coldplay. Discografia lor a devenit coloana sonoră a vieții ei, influențându-i sensibilitatea artistică.
Când era mică, Diana avea două mari dorințe: să ajungă la Disneyland și să meargă la un concert Coldplay. Doar unul dintre acestea s-a împlinit. Ați ghicit – Disneyland încă așteaptă. Nu doar că a ajuns să-i vadă pe Coldplay live la Bruxelles, într-o aventură curajoasă, de una singură, dar, cumva, universul a decis să îi ofere ceva și mai mare.
Magia Coldplay și visul împlinit
Ca pianistă în trupa Emei, a avut ocazia să cânte în deschiderea concertului Coldplay de la București, vara trecută. Și nu doar o dată, ci de două ori. Deși a trecut deja ceva timp, încă îi este greu să realizeze pe deplin ce a trăit. A fost un vis devenit realitate într-un mod infinit mai frumos decât și-ar fi putut dori sau imagina vreodată.
Diana cânta alături de Emaa de un an de zile, când a primit vestea că artista urma să deschidă concertele Coldplay din București. Automat, asta însemna că și ea va urca pe acea scenă imensă din Arena Națională, în fața a zeci de mii de oameni.
Emoțiile înainte de un concert sunt întotdeauna puternice, dar oare cum se simte un concert de o asemenea amploare? Intens? Euforic? Pentru Diana, prima seară a fost copleșitoare. Nu știa la ce să se aștepte, iar totul s-a derulat atât de repede, încât abia a avut timp să proceseze momentul: „Deci nu, nu eram om.”
Atmosfera s-a schimbat radical în a doua seară. Deja familiarizată cu întregul parcurs al show-ului, a urcat pe scenă pregătită să dea tot ce are mai bun: „M-am dus Superman pe scenă. A fost superb.”
Evident că, emoțiile sunt prezente înainte de orice spectacol, fie el mic sau mare. Pentru a se asigura că rămâne concentrată și intră în starea potrivită, își rezervă câteva clipe de solitudine, cu propriile gânduri, fără distrageri. Adrenalina poate fi devastatoare și riști să te pierzi în entuziasm. E o practică des întâlnită în rândul artiștilor, dar una cu adevărat valoroasă.
Își amintește cum profesoara ei din Olanda insistă asupra unui aspect: să fie grounded, ancorată în prezent, și să trăiască fiecare moment conștient. E nevoie doar de un minut și jumătate până când se produce declicul. De acolo, scena un teren de joacă pe care ritmul muzicii preia controlul.
Întâlnirea cu Chris Martin
Probabil vă întrebați dacă a avut ocazia să îi întâlnească pe membrii trupei. Ei bine, și eu am avut aceeași curiozitate.
La afterparty, la mică distanță de ea, înconjurat de vedete, stătea Chris Martin, solistul trupei Coldplay. Timp de 45 de minute, și-a tot adunat curajul să meargă la el. Își repeta în minte fiecare cuvânt, ce avea să îi spună, cum avea să se prezinte – un scenariu familiar pentru noi toți.
După cele 45 de minute, s-a ridicat și s-a dus direct la el, strecurându-se prin grupul de oameni. S-a prezentat și i-a spus că a cântat în deschidere, la pian. „Probabil a gândit: Doamne ferește, ce mai vrea și fata asta?”. Chris Martin i-a luat mâna și, cu un aer cald și prietenos, i-a spus lucruri pe care spera să le audă și pe care le va păstra aproape de suflet. După acel moment, emoțiile și-au spus cuvântul.
Am ieșit de acolo, am început să plâng. M-am întâlnit cu Florian Rus, l-am luat în brațe și am continuat să plâng. După, am mâncat cartofi prăjiți și a fost cea mai frumoasă seară din viața mea.
Summerwell și Electric Castle
În urma unui concurs organizat de Beck’s, în parteneriat cu Guerrilla, Diana a fost aleasă de Guerrila să cânte la Summerwell. A fost pentru prima dată pe scena festivalului cu propriul ei proiect și deși publicul a fost destul de restrâns, s-a simțit împlinită, mai ales că tatăl ei venise special de la Suceava să o susțină: „Cred că au fost 30 de oameni. Nu a contat, m-am bucurat, a fost superb.”
La Electric Castle a cântat alături de Cireșan, iar show-ul a fost o altă premieră. Extraordinar, plin de energie și distracție.
Am cântat împreună cu prietenii mei. Adică ce poate fi mai frumos?
Între proiectul solo și colaborări
Viața Dianei se învârte într-o lume muzicală complexă, pe care o definește cu umor ca fiind un „borș de sfeclă” – un amestec între diverse colaborări și propriul ei proiect artistic. Deși își dorește să se concentreze pe muzica sa, experiențele de session playing au devenit pentru ea oportunități de creștere, alături de artiști care i-au influențat parcursul de până acum.
Indiferent dacă vorbim de un turneu, un concert sau crearea unei piese, conexiunile cu oamenii din jurul ei sunt fundamentale. Îi place maxim să fie pe drumuri, însă doar atunci când este înconjurată de oameni în preajma cărora se simte bine.
Câțiva dintre acești oameni sunt Emaa și trupa ei. „Faptul că am cântat cu Emaa a fost experiența vieții mele.” Lânga Emaa, a învățat lecții valoroase și a avut parte de experiențe memorabile. Proiectul i-a adus mai mult decât prezența pe scenă, i-a adus prieteni apropiați.
„Să am ocazia să cânt cu Irina… e o binecuvântare.” Prima dată a urcat pe scenă alături de trupa Irinei Rimes în luna noiembrie a acestui an, la Hard Rock Cafe. Spune că îi place la nebunie și, pe lângă asta, învață enorm de la băieții din trupa Irinei. Experiența a ajutat-o să crească foarte mult și e recunoscătoare pentru tot.
Un moment care i-a rămas întipărit în minte a fost când, fără să fi cântat vreodată la synth, s-a trezit cu trei clape în față și cu indicația clară: „Cântă!”. Nu avea idee ce ar trebui să facă, dar, din fericire, Bubu Cernea – maestrul toboșar – a avut răbdare să îi explice și să o ajute.
Așa și-a dat seama că îi place și și-ar dori să aprofundeze acest instrument. Descrie perioada asta din viața ei ca fiind „facultatea supremă”. Știe că este la început de drum și încă descoperă ce funcționează cel mai bine pentru ea.
Am făcut școli, am studiat în multe locuri și mi se pare că abia acum sunt studentă la facultatea supremă. Aplic tot ce mi s-a dat să învăț până acum, la un nivel extrem de înalt.
Nu face nimic din obligație – totul vine dintr-o dragoste autentică pentru sunet, pentru scenă și pentru vibrația unică pe care o aduce fiecare concert.
Compoziție și blocaje creative
În ceea ce privește compoziția, inspirația vine direct din viața ei. Toate piesele pe care le-a scris până acum au fost influențate de experiențele personale. La fiecare concert, simte nevoia să împărtășească povestea din spatele piesei, deși uneori se întreabă dacă nu ar trebui să păstreze mai multe lucruri pentru ea. Însă așa este ea: sinceră și deschisă.
Paradoxal, inspirația pare să o găsească la înălțime. A scris două piese cap-coadă în timpul unor zboruri, cu căștile pe urechi și telefonul în mână, șoptind versuri, sub privirile contrariate a celor din jurul ei. Vă previn – dacă vreodată vedeți pe cineva fredonând discret și scriind intens la 10.000 de metri altitudine, s-ar putea să fie Diana Căldăraru. Glumește că, dacă ar zbura mai des, probabil ar reuși să scoată un întreg album.
Nu se confruntă prea des cu blocaje creative, însă recunoaște că au existat perioade în care pur și simplu nu a scris, pentru că nu i s-a întâmplat nimic care să o inspire. Totuși, nu pune presiune pe ea, să creeze continuu. Știe că inspirația va veni și că exercițiul constant o va ajuta să crească și mai mult ca artist.
Am ajuns și la subiectul tematicii pieselor, pentru că, serios, cine nu e curios să afle povestea din spatele versurilor? Melodiile ei nu sunt atât despre suferință, cât sunt despre emoții sincere și oameni care au însemnat ceva pentru ea. Chiar și cea mai melancolică piesă pe care a scris-o – disponibilă pe toate platformele de streaming – „Going Nowhere”, este inspirată dintr-o perioadă în care a fost îndrăgostită, reflectând un sentiment de recunoștință pentru acele momente.
Provocările industriei
Deși trăiește din plin fiecare proiect în care se implică, drumul în industria muzicală nu este lipsit de obstacole. Una dintre cele mai mari dificultăți este găsirea oamenilor potriviți alături de care să lucreze. Pentru ca muzica să prindă viață, are nevoie de o echipă cu care să rezoneze și care să-i înțeleagă viziunea. A reușit să își găsească oamenii, dar a fost un proces lung și anevoios.
Uneori, nici nu știe ce ar trebui să facă în continuare. Să compună mai mult? Să producă? Să țină mai multe concerte? De multe ori, are senzația că înaintează fără o direcție clară. Cu toate acestea, tocmai această incertitudine a ajutat-o să își găsească drumul. Se amuză de faptul că, deși e artist și obișnuită cu imprevizibilul, uneori chiar nu știe ce face. Poate că tocmai în asta constă farmecul călătoriei sale muzicale.
Ce urmează? Muzică nouă și visuri tot mai mari
Când vine vorba de viitor, Diana știe sigur: nu vrea ca 2025 să treacă fără să lanseze muzică nouă. Deși are câteva piese disponibile pe platformele de streaming, majoritatea celor pe care le cântă la concerte nu sunt încă lansate oficial.
Iubește felul în care oamenii trăiesc muzica la concertele ei, dar cel mai tare își dorește ca, într-o zi, publicul să fredoneze versurile alături de ea: „Lumea vine, se distrează, dar practic nu știu versurile pieselor pe care le cânt. E ciudat – am concerte, uneori chiar sold out, dar publicul nu poate cânta cu mine.”
Dincolo de muzică, își dorește ca oamenii să plece de la show-urile ei cu un vibe bun, încărcați de energie pozitivă. „Întotdeauna îi îndemn să se iubească, să trăiască momentul. Vreau să plece cu senzația că vor să revină, nu pentru mine, ci pentru felul în care s-au simțit.”
Sfaturi primite și sfaturi oferite
Întrebată care a fost cel mai valoros sfat primit de la un artist, Diana povestește despre o lecție simplă, dar esențială: să nu se piardă pe sine. „E foarte ușor să te pierzi, fie în carieră, fie într-o relație, fie în orice altceva.”
Un alt principiu după care se ghidează este echilibrul – nici prea mult, nici prea puțin – „Odată, mama mi-a zis să stau pe mijloc, orice ar fi.” Sfatul primit de la mama ei, atât de simplu, dar atât de profund, i-a rămas adânc întipărit în suflet.
Recunoaște că s-a suprasolicitat anul trecut și a ajuns la concluzia că pentru a putea da tot ce are mai bun în muzică, trebuie să aibă grijă și de ea însăși. Și, mai presus de orice, să facă totul din iubire.
Dacă ar fi să se întoarcă în timp pentru o zi, și-ar spune, înainte de toate, să aibă răbdare, răbdare multă și să nu facă din orice un motiv de stres, pentru că nimic nu e atât de grav încât să-ți consume toată energia. Poate la fel de important, și-ar spune să aibă curaj; să intre fix în ceea ce o sperie, pentru că, de cele mai multe ori, tocmai de acolo vin cele mai mari reușite.
Oricât de tare te sperie, dacă te sperie, e bine. Bagă-te.
Știe și că nu poți face mereu doar ce-ți place. A trecut prin momente în care a vrut să renunțe, pentru că simțea că nu merită efortul, însă acum e recunoscătoare că nu a renunțat. „Uneori trebuie să treci prin baltă, ca să ajungi pe partea cealaltă.”
E ca la un job, unde unele zile sunt bune și altele nu. Dacă, totuși, vezi că drumul chiar nu e pentru tine, mereu poți face stânga pe lângă și să mergi mai departe pe altă cale. E mulțumită că și-a găsit drumul, dar nu se ferește să accepte că încă are de învățat.
Încă mă lupt cu mine, încă mă supăr, accept, mă supăr din nou, apoi accept din nou. Măcar sunt mai conștientă decât eram acum un an sau chiar acum două luni și asta e ceva.
Speră la o viață plină de muzică, de concerte și de momente în care să fie ea, pe scenă, exact acolo unde se simte cel mai bine. Asta a fost Diana Căldăraru – un suflet care respiră muzică, și inspiră curaj. Fiecare final e doar începutul altui capitol. Dacă vrei să vezi ce urmează pentru ea, rămâi aproape. Ritmul nu se oprește aici.
A fost Sara Simionescu în conversație cu Diana Căldăraru.
Imagine de copertă: Vlad Pogonariu