Cine este Vlad Musta? Este un artist care nu se teme să fie vulnerabil, să experimenteze și să rămână fidel viziunii sale, un om pentru care muzica înseamnă mai mult decât carieră.
În spatele unei finale la Vocea României și a trofeului The Four stau ani de încercări, muncă intensă, momente de nesiguranță și o încăpățânare sănătoasă de a nu renunța, indiferent de circumstanțe. Drumul său nu a fost niciodată drept sau planificat. A început cu lecții de chitară și canto din curiozitate, a trecut prin șocul primei sesiuni de studio, și-a pus întrebări despre locul său în industrie, dar fiecare experiență l-a ajutat să crească.
Iubește schimbările, se hrănește din energia concertelor și are un mod relaxat de a face față presiunii. Deși recunoaște că e mai degrabă dezorganizat, în haosul său a găsit un echilibru care îl ajută să meargă mai departe. Dacă îl întrebi ce îl motivează, îți va răspunde simplu: pasiunea pentru muzică și dorința de a face lucrurile așa cum simte.
După ce l-am ascultat live, în deschiderea Târgului de Crăciun din Râmnicu Vâlcea, recital care a surprins plăcut pe toată lumea, dorința noastră de a-l intervieva a devenit o prioritate. Ulterior, o postare pe Instagram a deschis un dialog care ne-a oferit prilejul să-l descoperim în profunzime pe omul și artistul Vlad Musta. Dacă te-am făcut curios, te invităm să iei parte la discuția noastră!
De la liceul de subofițeri, la teatru și apoi la muzică
Vlad își descoperă pasiunea pentru artă la 15 ani. Dorința mamei sale de a-l trimite la liceul de subofițeri din Breaza, îl determină să caute o alternativă care să îl satisfacă sufletește. Deși era o fire sportivă, alege să urmeze Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”.
Inițial, planul său a fost să urmeze secția de muzică, dar era conștient că șansele de reușită erau foarte mici: „Nu știam absolut nimic și n-aș fi avut șanse niciodată să intru. Așa că mi-am încercat norocul la secția de teatru și am intrat, deci destinul a făcut să nu mă duc acolo.” Ambițios din fire, termină orice lucru pe care îl începe, așa că după finalizarea liceului, și-a continuat studiile la Universitatea Hyperion, la secția Arta Actorului. În opinia lui Vlad, urmarea studiilor universitare este recomandată oricui, chiar și celor care nu consideră că le va fi de mare folos.
Poate nu ești conștient, dar ceva acolo există, îți schimbă perspectiva și modul de a gândi. Ai parte de experiențe noi și de interacțiuni cu alte persoane și nu știi niciodată ce se poate întâmpla.
Întorcându-ne la perioada liceului, în clasa a 9-a s-a apucat de chitară, ca un an mai târziu, să înceapă să ia și lecții de canto, motivat fiind de practica colegilor lui: ”Am zis, hai să încerc și eu, ce se poate întâmpla?”
Ei bine, la patru ani distanță câștigă concursul The Four, la Antena 1. După aceea semnează un contract cu prima lui casă de discuri, Global Records, iar în 2023, participă la Vocea României, fiind unul dintre finaliști.
Între evenimente, repetiții și momente de respiro
Totuși, ne-am dorit să aflăm cine e Vlad Musta în spatele scenei și cu ce își ocupă timpul. El ne-a dezvăluit că își petrece o mare parte din timpul liber alături de prietenii care fac parte din aceeași industrie, așa cum Kiki Bratu ne mărturisea într-un interviu anterior: colegii din industrie devin adesea prietenii din spatele scenei.
Vlad își petrece o bună parte din timp cu membrii trupei VOX – despre care vom vorbi în a doua parte a articolului – încercând să-și facă o viață cât de cât normală și să socializeze cât de mult posibil, să iasă în oraș și să se deconecteze de la viața lui profesională.
Deși lasă de dorit când vine vorba de organizarea timpului, Vlad are abilitatea de a-și pune în ordine haosul de zi cu zi. Ne-a împărtășit câteva detalii despre programul său încărcat, chiar din ziua interviului. După întâlnirea cu noi, urma să meargă la studio pentru a lucra împreună cu casa de discuri la câteva dintre piesele aflate în pregătire de lansare: „Deocamdată avem o piesă care îmi place foarte mult. Doar că nu suntem mulțumiți de structură și de sound și de produs și trebuie să găsim o modalitate, să facem ceva să fie cât de cât ok”, ne-a explicat.
Mai târziu, avea programate repetiții cu VOX pentru un eveniment, iar seara urma să lucreze cu o altă trupă pentru un alt eveniment. Chiar și cu o agendă atât de aglomerată, Vlad caută să se relaxeze uitându-se la seriale sau făcând alte activități – ”ultima oară când am vrut să fac și altceva total diferit, m-am pus să vopsesc pereții din casă.”
Cursurile de teatru și muzicalul Heartbeat: pași esențiali spre dezvoltarea artistică
În ciuda firii sale rebele, experiența acumulată în arta teatrală l-a ajutat să-și dezvolte un anumit ritm și o rigoare, când vine vorba de proiectele artistice. Liceul de arte a avut un impact semnificativ asupra modelării lui Vlad ca viitor artist, deoarece, pe lângă materiile specifice programei de învățământ a liceelor clasice, a studiat materii precum estetica, istoria teatrului universal și arta actorului. Potrivit celor spuse de el, acestea și-au lăsat amprenta asupra felului în care, astăzi, se comportă atât în mediul social, cât și în cel artistic:
Îți schimbă stilul de a gândi și felul de a te mișca și ajungi să fii mai conștient de tine. Switch-ul asta nu se face neapărat dintr-o dată, se face treptat și nici măcar nu-l simți, dar cumva te schimbă.
După absolvirea liceului, și-a continuat studiile la Universitatea Hyperion, secțiunea Arta Actorului. În ciuda faptului că, în timpul facultății, oportunitățile de a juca într-o piesă de teatru au fost limitate, imediat după participarea la Vocea României, a fost contactat de regizorul Eduard Jighirgiu, care i-a propus să facă parte din distribuția musical-ului Heartbeat.
A acceptat fără ezitare, considerând că, în sfârșit, a sosit și timpul lui: „Unde dai și unde crapă”.
O șansă păstrată într-o bază de date
Înainte de a participa la emisiunea The Four, Vlad s-a înscris de câteva ori și la X Factor. Din păcate, nu a avut succes. Cu toate acestea, se pare că numele și numărul său au rămas în baza de date a organizatorilor, iar odată ce s-a pus la punct formatul noului concurs, cei responsabili au apelat la foști participanți pentru preselecții.
Așa se face că, într-o dimineață, pe când se pregătea să meargă la liceu, a fost surprins de un telefon neașteptat:
Era dimineață, mă pregăteam să mă duc la liceu. M-am speriat pentru că era o liniște atât de mare în mașină și dintr-o dată mi-a sunat telefonul. Eram oricum super somnoros și, din reflex, am scăpat telefonul și mi-am spart ecranul… bine, folia de sticlă, s-a izbit de bord pe undeva. A meritat.
Cum a învățat să facă față industriei
La doar 18 ani, Vlad a câștigat competiția The Four, moment care i-a potențat șansele de a ajunge în industrie. Își amintește cu nostalgie prima sa experiență într-un studio și spune că a fost „un duș rece”. Ceea ce își imagina că va fi o întâlnire relaxată s-a transformat într-o sesiune intensă, în care i s-a cerut să creeze pe loc.
Mi s-a dat drumul la un tempo și mi s-a zis, „Hai, fă ceva.” Simțeam că mi se dărâmă lumea în cap.
Următorii cinci ani au fost un rollercoaster de emoții, pe parcursul cărora și-a pus nenumărate întrebări existențiale despre viitorul său. Vlad constată că mulți artiști proveniți din concursuri de talente cad în capcana de a se culca pe o ureche, seduși de hype-ul inițial și subliniază cât de important este, ca artist, să fii conștient că indiferent că există sau nu un contract cu o casă de discuri, succesul depinde, în primul și în primul rând, de tine. Tu ești motorul principal al carierei tale, pentru că „nu managerul tău va fi pe scenă, tu vei fi. Asta e greșeala pe care o fac mulți; se lasă de multe ori pe mâna altora și zic ok, lasă că se rezolvă.”
Decizii asumate, greșeli pe cont propriu
L-am întrebat cum găsește motivația să continue atunci când, poate, opțiunea de a renunța pare mai simplă. Deși recunoaște că are un sistem de susținere bine consolidat în jurul lui, el este principalul motor al progresului său, atât personal, cât și profesional. Nu este vorba despre vreo forță interioară nemaiîntâlnită, ci despre încăpățânarea care îl caracterizează dintotdeauna: „Poți să-mi spui tu mie că cerul este albastru. Dacă eu îl văd roșu, pentru mine o să fie roșu.”
Este orgolios, dar și asumat în ceea ce privește deciziile pe care le ia în astfel de momente de cumpănă: „Știu că greșesc, de multe ori greșesc și sunt foarte orgolios și foarte dificil, dar îmi place să știu că bă, dacă am greșit, am greșit pe mâna mea.” Știm și noi că nu suntem întrutotul responsabili pentru ceea ce ni se întâmplă și că, de multe ori, contextul joacă un rol important, oferindu-ne acel mic imbold care ne poate schimba traiectoria.
Pentru Vlad, decizia de a participa la Vocea României nu a fost planificată și nici dorită. Într-o zi, trecând prin fața televizorului, a văzut o reclamă care i-a amintit de concursurile muzicale la care participase în trecut: „Eu am mai fost la un concurs de genul ăsta, nu știu cât de relevant ar fi să vin iar.” Fără să stea prea mult pe gânduri, și-a spus:
Totuși, ce am de pierdut? Ce am să pierd?
Această întrebare retorică a fost cheia care i-a deschis o nouă ușă, dovada că, uneori, pentru a avansa, trebuie să îți lași deoparte temerile și să încerci: „Vin, cânt și aia e. Și așa a și fost.”
The Four și Vocea României: Ce separă cele două formate?
Experiențele din cadrul The Four și Vocea României au fost marcate de diferențe majore, atât în ceea ce privește structura competițiilor, cât și atmosfera generală.
The Four era centrat pe dueluri directe. Participanții trebuiau să provoace, rând pe rând, câte unul dintre cei patru ocupanți ai scaunelor, iar publicul din sală decidea cine rămâne. Conceptul era dur, bazat pe confruntare și eliminare, ceea ce amplifica presiunea asupra concurenților. Fără antrenori care să-i ghideze, fiecare era pe cont propriu, responsabil pentru alegerea pieselor și interpretarea lor.
În contrast, Vocea României aducea o altă dinamică, punând accent mai mare pe dezvoltarea artistică alături de un antrenor. Vlad spune că, deși poate pare mai prietenoasă de la televizor, competiția este la fel de stresantă, cu un ritm intens și așteptări ridicate. Diferența cheie a fost prezența unui mentor, care influențează direct parcursul fiecărui concurent, transformând competiția într-o experiență de creștere, nu doar de confruntare.
Parcursul la Vocea României: O decizie dificilă și o conexiune neașteptată
Chiar de la prima apariție pe scena Vocea României, Vlad a reușit să surprindă. În etapa audițiilor pe nevăzute, a interpretat piesa Still Got the Blues și a venit cu chitara, aducând un plus de autenticitate. Prestația sa a întors toate cele patru scaune ale juraților, complicându-i decizia de a își alege antrenorul.
Era convins că Irina Rimes nu va fi pe aceeași lungime de undă cu el: „Fugeam cumva de ea”. Pe Theo Rose, fosta sa colegă de liceu, nu și-ar fi dorit să o pună într-o ipostază delicată, așa că a exclus-o din start. Tudor Chirilă, cu stilul său rock, era o opțiune bună, dar care nu i-ar fi oferit libertatea creativă de care simțea că are nevoie. Varianta safe era Smiley, pe care l-a și ales într-un final.
În etapa confruntărilor, Smiley a renunțat la Vlad în favoarea lui Alex Maxim, însă toți ceilalți trei antrenori și-au dorit să-l aibă în echipa lor, punându-l din nou în fața unei alegeri importante. Tudor Chirilă, Theo Rose și Horia Brenciu au decis să nu încerce să-l convingă, afirmând că preferă să se abțină, iar momentul decisiv a venit atunci când Irina a luat cuvântul:
Pledoaria ei m-a atins la suflet. Am rămas prost. Am zis: Mamă, ce mișto gândește gagica! Wow, bine, m-ai câștigat!
Irina l-a cucerit nu doar prin argumentele ei, ci și prin felul în care i-a transmis că vede ceva special în el, ceea ce l-a emoționat profund. Decizia de a se alătura echipei Irinei s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune alegeri pe care le-a făcut. Deși colaborarea cu Smiley a fost scurtă, experiența cu Irina a fost total diferită. „Am interacționat foarte mult și m-am înțeles super bine cu ea. Am apreciat cât de mult se implică, pune suflet în tot ce face”, mărturisește Vlad.
În culisele unei echipe legate de respect și sprijin reciproc
Unul dintre cele mai prețioase sfaturi pe care Vlad le-a primit pe parcursul competiției a fost să rămână autentic. Atunci când ești sincer cu tine însuți, ești sincer cu publicul tău și capabil să creezi o legătură reală cu cei care te ascultă. Irina le spunea mereu să nu încerce să pozeze în altceva doar pentru a impresiona: „Încercați să fiți voi și să vă bucurați de moment.”
Mai mult decât atât, atmosfera din echipa Irinei a fost cu totul diferită, fără rivalitățile ascunse, tipice concursurilor. A reușit cumva să cultive un spirit de colaborare și de susținere reciprocă între membri echipei, încurajându-i să învețe unii de la alții.
Asta am apreciat foarte mult în echipa noastră. Nu știu ce vrăji a făcut Irina. Toți, încă de la început, ne-am susținut unii pe alții, nu cum sunt chestiile astea clișeice prin concursurile de muzică. Da, îți zâmbesc în față, hi hi, ha ha, dar știi, eu aș vrea rău de tot să pleci azi…
Făceam repetiții și ne dădeam feedback unul altuia. Ea făcea chestia asta, ea ne spunea: Ce părere ai de ce a făcut X acum la repetiție, cum ți se pare?
Interpretarea Purple Rain și lupta invizibilă cu o bronșită apăsătoare
Puțini știu că dincolo de luminile reflectoarelor, în spatele ecranelor, Vlad a dus o „luptă tăcută” pe toată durata competiției. O bronșită severă s-a ținut scai de ele, din primele etape și până în finală, când starea lui s-a agravat în așa fel încât a avut nevoie de perfuzii pentru a putea urca pe scenă:
Mulți nu știu asta și nici nu am vrut să spun asta, pentru că nu am vrut să creez un caz sau să pară ca și cum m-aș victimiza. Pe parcursul emisiunii, ca și acum, eram bolnav. Aveam ceva bronșită, eram rău, rău de tot. Și în general este greu să cânți când ești răcit sau bolnav așa.
Sezonul rece pare să vină an de an cu aceeași provocare pentru Vlad. „Am o problemă. În fiecare an, când vine sezonul rece, fac bronșită, fac vreo nasoală din asta.” Ironic, cu două săptămâni înaintea interviului nostru, când a fost invitatul Irinei Rimes pe scena Târgului de Crăciun din Râmnicu-Vâlcea, istoria s-a repetat. S-a trezit față în față cu aceeași întrebare pe care o auzise atât de des: „Mi-a zis Irina: Cânți azi? Poți să cânți? Și ea știe deja că sunt cum sunt cu răceală… ” Cu glas răgușit, i-a acceptat propunerea: „Nu pot, dar hai că fac eu cumva.”
Chiar și în astfel de momente, Vlad reușește să își păstreze calmul și să dea tot ce are mai bun pe scenă. Fiecare interpretare de pe scena Vocea României a reprezentat o provocare pentru el, dar dintre toate piesele alese, cea mai grea i s-a părut Purple Rain. Este o piesă complexă, dificil de executat și spre surprinderea lui, a lăsat o impresie pozitivă atât în rândul juraților, cât și ai ascultătorilor emisiunii: „Mă gândeam că o să știe toată lumea cât de bocciu sunt. Nici eu nu mă așteptam să iasă așa bine.”
Un mesaj care a trecut neobservat, o aventură muzicală de patru ani cu trupa VOX
Ne întoarcem puțin în timp, undeva acum 6 ani de zile, imediat după câștigarea titlului The Four. Vlad a primit un mesaj, o invitație din partea Iulianei Dobre, membru fondator și solistă a trupei VOX, care îi propunea să li se alăture.
Ei bine, mesajul a rămas suspendat în tăcere timp de doi ani, dar asta nu pentru că Vlad nu ar fi fost dispus să accepte, ci pentru că trecea printr-o perioadă haotică și nesigură a parcursului său profesional. Prins între casa de discuri și dorința de a-și defini locul în industrie, a realizat că se afla într-o lume necunoscută:
E ca și cum ești într-un oraș pe care nu-l cunoști, nu ai semnal, ți-a murit telefonul, trebuie să ajungi din punctul A în punctul B și nu sunt nici oameni pe stradă. Trebuie cumva să ghicești, să iei toate străzile la rând.
Astfel, mesajul Iulianei a rămas în umbră, neobservat, până când, câțiva ani mai târziu, fostul solist al trupei VOX – totodată unul dintre membrii fondatori și o cunoștință veche din perioada emisiunii The Four – l-a contactat pe Vlad cu aceeași propunere: să-i ia locul ca solist al formației. De data aceasta, Vlad a răspuns propunerii cu un „da” entuziast.
Când s-a întâlnit pentru prima oară cu trupa, a constatat cu stupoare că Iuliana era cea care îi scrisese cu ani în urmă. Așa a început aventura sa alături de VOX, o călătorie care dăinuie de patru ani.
Dinamica și individualitățile trupei
Trupa VOX nu este doar un grup de muzicieni, ci o colecție de personalități distincte. Vlad își descrie colegii ca fiind extrem de energici – „zici că sunt pe baterii” – și recunoaște sincer că, deși e printre cei mai tineri, are cea mai bătrână mentalitate din toată gașca.
Încă de când am intrat, toți făceau mișto de mine pe chestia asta, eram mai liniștit. Ei sunt foarte… mișcare moleculară, brauniană, habar n-am… Eu nu sunt așa deloc, sunt foarte liniștit, foarte lasă-mă să te las, știi? Iuliana mea e altceva.
Ca și compoziție, trupa o are la bază pe Iuliana, fondatoare VOX și solistă, alături de Vlad. La tobe îl au pe Adrian Filip, cofondator VOX, pilon de încredere, iar la clape pe Octavian Mardari. Chitariștii și basistul trupei sunt cei tineri, care aduc prospețime în echipă: Eros și Andrei Jipa la chitară și Andrei Sava, basistul și mezinul familiei VOX, care, după spusele lui Vlad, concurează cu el pentru titlul de „cel mai bătrân ca mentalitate”. Trupa este completată de un grup talentat de suflători, care adaugă profunzime sonoră fiecărei piese.
Pe scenă, niciodată singur: proiectul solo
Pentru Vlad, proiectul său muzical este doar o componentă a unei viziuni mai ample de viitor, pentru că departe de a fi un simplu solist, Vlad își găsește locul printre oameni și afirmă cu toată convingerea că nu s-ar vedea niciodată complet singur pe scenă:
Clar mă văd parte dintr-o trupă.
Experiențele trăite alături de colegii săi și energia unică a spectacolelor de grup i-au întărit relația cu membrii VOX. „Din trupa mea actuală, doi membri – toboșarul și basistul – sunt de fapt parte și din VOX. Chitaristul meu actual, Cleo, e chiar unul dintre fondatorii VOX. Din păcate, din cauza unor probleme de sănătate, nu mai cântă cu ei, dar am reușit să-l conving să cânte cu mine.”
Proiectul solo este încă la început, iar dorința de a-l dezvolta l-a împins să exploreze direcții curajoase. Recent, împreună cu trupa lui, a susținut un concert în Parcul Titan și au profitat de ocazie pentru a cânta câteva dintre piesele nelansate. Au mers la risc, însă reacția publicului a fost incredibilă. „Nu mă așteptam, dar a fost un feedback foarte, foarte bun”, povestește el.
Toate Pozele și firul conector al pieselor
Cu privire la procesul creativ, Vlad ne mărturisește că fiecare piesă scrisă poartă o părticică din el. „Tot ce lansez are o nuanță din viața mea. E imposibil să scrii fără să te inspiri din experiențele tale.” Totuși, în general, păstrează o perspectivă obiectivă și un ton echilibrat în compozițiile sale, axându-se pe povești universal valabile, care să rezoneze cu un public cât mai larg.
Încerc și îmi fac un film în cap. Mă gândesc… el, ea. S-au despărțit. Nu știu din ce motiv s-au despărțit, dar uite că suferă amândoi.
În cazul piesei Toate Pozele, spre exemplu, este vorba despre un bărbat care, ani de zile după o despărțire, rămâne prins în amintiri. Îi cere ei, înapoi, toate pozele și toate amintirile, care încă îl bântuie. O subtilitate greu de observat la prima audiție, mai ales dacă nu ești genul de ascultător care își conservă atenția asupra versurilor, sunt legăturile pe care Vlad le face între melodiile sale.
Am un vers în fiecare piesă, chiar dacă sunt diferite, care cumva face legătura între ele: artă, sunet, poezie.
Dintre piesele mai vechi din repertoriul său, Vlad își amintește de Baie în Benzină și Control, două creații care, deși contrastante ca stil, împărtășesc o tematică comună. Revenind la determinarea lui de a experimenta, Baie în Benzină a fost scrisă în 30 de minute – „nici mie nu-mi venea să cred cât de repede a ieșit.”
Evoluția stilului muzical, între pop și rock live
În prezent, repertoriul său muzical se învârte în sfera pop-ului, cu influențe subtile de trap, care se disting, în principal, în ritmul pieselor. Când vine vorba de interpretările live, atmosfera prinde influențe rock.
Un exemplu concret al acestei abordări este o piesă încă în lucru. Vlad își dorește ca în prima jumătate a melodiei, interpretarea live să fie doar cu vocea și pianul, într-o liniște aproape solemnă, punând accent pe sentimentalismul versurilor. Apoi, trupa va interveni brusc, transformând piesa într-un moment de intensitate rock, care să captiveze publicul: „Vreau să existe cumva opoziția asta.”
Blocajele care vin odată cu procesul creativ
Pentru Vlad, procesul creativ nu este lipsit de blocaje și autocritică, care fac ca fiecare compoziție să fie un efort de depășire a limitelor personale. „Când trebuie să mă pun să scriu, nu știu cât de bine o să sune chestia asta, dar sunt forțat să gândesc și îmi place să am mintea odihnită.”, ne spune râzând.
Este un perfecționist convins și nu se ascunde de faptul că uneori, această trăsătură e dusă la extrem, ajungând să fie constant nemulțumit: „Cea mai mare problemă a vieții mele.” Scrierea pieselor decurge fluent și natural, până când se apropie de final și constată că există loc de mai bine.
Mie mai mult îmi place fix momentul la care trebuie să urc pe scenă, să cânt și atât.
Momentele live și conexiunea cu publicul sunt esența carierei sale, unde își găsește adevărata libertate. Îmbrățișează provocările scenei și le ia așa cum sunt. Vizavi de modul în care se pregătește mental și fizic pentru concerte, Vlad descrie două scenarii: în cazul în care se simte stresat sau distrat, preferă să se retragă undeva singur, să închidă ochii, să respire adânc și să se „împământenească”. Astfel, transformă aceste stări în emoții pozitive, pe care mai apoi le canalizează către public.
Alteori, însă, urcă pe scenă deja prins de entuziasmul momentului și se lasă purtat de energia celor prezenți:
Îmi place să distrez oamenii, sunt stilul ăla de om. Dacă văd pe cineva din față că râde în timpul cântării, îmi vine să îl opresc și să îi spun: De ce râzi? Hai să râdem toți! Hai sus cu mine, te rog!
În spatele unui spectacol reușit, stă o organizare mult mai complexă decât și-ar fi putut imagina la începuturile colaborării cu VOX. Pregătirea fiecărei piese presupune muncă intensă, de la coordonarea artiștilor și a instrumentiștilor până la asigurarea unui sunet impecabil. Cel mai ambițios scop al echipei în prezent este să desăvârșească show-ul live, astfel încât să iasă exact așa cum și-l imaginează. Cu propria sală de repetiții și toată infrastructura necesară, tot ce le mai rămâne este să își mențină disciplina zilnică și să se motiveze reciproc pentru a-și atinge visurile.
Lumina reflectoarelor
Oricum viața asta de artist e un stil total diferit de viață. Vezi viața altfel, în altă optică, intens.
Apariția în lumina reflectoarelor transformă categoric viața. Este o realitate bine cunoscută și deloc surprinzătoare. În urma participării la Vocea României, Vlad s-a văzut urmărit de un public numeros, format în mare parte din tineri care îl admiră. Responsabilitatea imaginii publice a devenit o constantă și în locul spontaneității de odinioară a trebuit să facă loc unei mai mari precauții:
Nu prea mai poți să faci chiar orice vrei tu. Nu pot să spun sau să zic orice mi-aș dori într-adevăr, pentru că poate fi asociat și înțeles într-un mod diferit și încerc cât de mult se poate să-mi calculez cuvintele.
Cu toate acestea, a fi model de urmat pentru ceilalți este și un motiv de bucurie și împlinire. Povestea unui tânăr care a decis să continue să cânte după ce l-a văzut pe Vlad în competiție este doar un exemplu al impactului pozitiv pe care îl are asupra comunității sale de fani.
Vlad admite că și-ar fi dorit ca cineva să-i împărtășească astfel de încurajări în momentele dificile ale parcursului său. Perioada Vocea României a adus schimbări dramatice – de la despărțirea dintr-o relație de lungă durată, până la semnarea contractului cu un nou label și un program intens de evenimente – dar acum privește înapoi satisfăcut.
Râvna după schimbare și turneul cu Irina
L-am întrebat dacă îi plac schimbările, iar răspunsul a fost simplu: „Le ador.” Pentru el, constanța este sinonimă cu rutina, iar rutina înseamnă plictiseală. Fie că este vorba despre turnee, colaborări noi sau ieșiri spontane, caută mereu să fie în mișcare și să trăiască fiecare zi la potențialul ei maxim.
Sunt un om care se plictisește repede, din păcate, și mereu cumva sufăr după șocul ăsta în viață, vreau să existe ceva, să se întâmple ceva.
Anul trecut, imediat după încheierea concursului, a fost invitat de Irina Rimes să participe la câteva concerte din seria Necântatele, precum și la Sufrageria Irinei, culminând cu concertul de la Sala Palatului. Viața în turneu, deși scurtă alături de Irina, s-a dovedit a fi extrem de capitvantă pentru Vlad, nu doar pentru că a legat prietenii cu colegii de trupă ai Irinei, ci și pentru că a dobândit cunoștințe valoroase de la aceștia.
În plus, adoră ritmul vieții pe drumuri. Ca exemplu, un weekend în care vineri are concert la Craiova, sâmbătă la Iași și duminică la Oradea, reprezintă o sursă de energie și entuziasm pentru el, spre deosebire de colegii săi, care resimt oboseala drumurilor lungi.
Ei se plâng că „Mamă că ești pe drum, oboseală…” Eu nu pot să obosesc din chestia asta.
Subiectivitatea percepției: puntea dintre artist și public
Percepția este un aspect profund subiectiv, atât în artă, cât și în viață, iar Vlad o consideră fundamentală în felul în care oamenii îl văd ca artist. Nu este convins că publicul îl percepe exact așa cum este, însă pentru el cel mai important lucru este ca ceea ce transmite prin muzica sa să fie resimțit și interpretat în mod autentic de fiecare persoană.
În discuția cu noi, face o analogie simplă la percepția culorilor:
De multe ori mă întreb și acum chiar vreau să întreb pe tine, dacă galbenul pe care eu îl văd nu e galbenul pe care tu îl vezi? Dar noi cu toții îl percepem ca fiind galben, noi îl numim galben, dar eu poate văd albastru în loc de galben sau tu vezi violet în loc de galben. Și trăim în minciună.
Această întrebare, aparent copilărească, reflectă de fapt un adevăr universal – fiecare om își creează propria înțelegere a lumii, inclusiv a artei.
Cum transformi eșecul în cea mai mare victorie
Cel mai important mesaj pe care Vlad îl transmite celor care vor să pășească pe scena vieții – fie în muzică, fie în alte domenii – este de a îmbrățișa eșecul. Autenticitatea vine odată cu acceptarea propriilor slăbiciuni și odată ce ajungem să înțelegem că eșecul nu este un obstacol, ci o învățătură necesară în dezvoltarea noastră personală, avem în mână cheia succesului.
Odată ce tu ai reușit să îmbrățișezi cringe-ul și eșecul și frica, o să fii de neoprit, pentru că îl faci al tău. Știți de ce apare chestia asta de cringe? Apare atunci când tu, de fapt, vrei să pari ceva ce nu ești și informația pe care vrei să o transmiți se află într-un ambalaj mai puțin plăcut.
Vlad consideră că, prin comparația constantă cu cei din jur, ne impunem singuri limite. Frica de a fi judecați este un sentiment familiar pentru mulți, mai ales că tranziția de la adolescență la viața de adult este marcantă și plină de revelații. Secretul este că doar odată ce începi să acționezi fără să analizezi excesiv fiecare detaliu îți descoperi adevăratul potențial: „Ce o să zică X? Ce o să facă Y? Dacă o să facă mișto de mine? Dacă ăla cântă mai bine decât mine și o să zică Mamă, ce bocciu e ăsta!”
Ăsta ești tu. Eu sunt eu și tu ești tu.
Mai mult decât atât, și-a dat seama de faptul că maturitatea aparentă a oamenilor nu reflectă întotdeauna ceea ce se ascunde în interior. „Mulți sunt copii prinși într-o carcasă de adulți.” spune el, explicând că maturizarea înseamnă să accepți acele trăsături copilărești și să le pui în echilibru cu responsabilitățile adulte.
Acesta a fost Vlad: un artist cu suflet de copil, cu minte de om bătrân și cu o energie molipsitoare. Pentru noi, va fi mereu o sursă de inspirație și sperăm că v-a transmis și vouă aceeași vibrație pozitivă.
Au fost Sara Simionescu și Bianca Pîrcălăbescu, în conversație cu Vlad Musta.
Imagine de copertă: Silviu Fâșie