În burlesc, totul este posibil: arta teatrală capătă o formă rebelă, umorul devine un mijloc de satirizare a puterii și o celebrare a feminității, iar dansul se transformă subtil într-o expresie îndrăzneață și seducătoare. De la începutul secolului XIX și până în prezent, acest gen artistic și-a construit o imagine deopotrivă sedițioasă și autoironică, iar prin această incursiune, vom descoperi împreună atât evoluția și semnificația culturală a acestui curent, cât și modul în care artiștii burlescului, dincolo de barierele culturale, au reușit să se transforme din excentrici în simboluri pop ale libertății de expresie.

Diferența esențială dintre burlesc și striptease este că dansatoarea nu va ajunge niciodată în punctul de a fi complet dezbrăcată. În plus, dansatoarele de burlesc, spre deosebire de stripteuze, nu dansează pentru bacșișuri. – City Dance Studios

Momentul în care burlescul sparge tiparele morale ale epocii victoriene

Cuvântul „burlesc” își are originile la începutul secolului al XVII-lea, cea mai veche dovadă a folosirii acestei terminologii fiind în scriere lexicografului Thomas Blount, în 1656, și provine din italienescul burla – glumă sau batjocură. Totuși, burlescul ca gen teatral, apare în Italia secolului XVII. Se răspândește în Anglia în secolul XIX, faimoasa epocă victoriană, șapte decenii marcate de schimbări politice și sociale majore, dar și de tensiunile dintre clasa muncitoare și burghezie. Astfel, burlescul devine un instrument cu ajutorul căruia artiștii supuneau elita la comentariu social, prin satiră.

Burlescul Victorian, cunoscut și sub numele de „travestie” sau „extravaganza”, era, de fapt, o parodie, aproape de actualul sitcom, care, la rădăcină, avea legături strânse cu pantomima tradițională engleză. Teatrele londoneze au devenit scena principală a acestor producții, care adaptau piese de teatru celebre – printre care și operele lui Shakespeare – și le transformau în critici la adresa ipocriziei puritane. Aceste spectacole prezentau femei în rolurile principale, menite să cucerească publicul cu senzualitatea lor, și bărbați în rolurile secundare, servind drept comici.

Madame Vestris inaugurează această nouă formă de divertisment la Olympic Theatre în 1831, cu reintrerpretarea piesei „Olympic Revels” de J. R. Planché. Cu timpul, de la scurte interludii, burlescurile devin adevărate festinuri ale dramaturgiei, care umpleau până la refuz sălile celebrelor teatre Gaiety și Royal Strand. 

The present school of burlesque originated with Lydia Thompson. – New York Clipper

La sfârșitul secolului XIX, The British Blondes aduc burlescul victorian în New York, ca răspuns ironic la adresa idealului feminin al vremii, cu „Ixion, or, The Man at the Wheel”. Producția, condusă de Lydia Thompson, supranumită regina burlescului, și creată exclusiv de femei, a reprezentat o premieră în teatrul american și a impresionat publicul prin prezentarea de roluri masculine jucate de către femei. Primul sezon al spectacolului în Statele Unite a adus încasări de peste 370.000 de dolari.

Evident că îndrăzneala de a ieși din tiparele convenționale a stârnit dezbateri în rândul spectatorilor și critici din partea presei. Învinuită că pledează pentru o societate nonconformistă și imorală, în locul unei societăți în care femeile erau obligate să fie acoperite și îmbrăcate modest, și că eclipsează actrițele clasice, Lydia Thompson nu s-a lăsat mai prejos și a răspuns apelativelor misogine și jignitoare adresate de către jurnaliști. Proprietarul Chicago Times de la vremea aceea, Wilbur Storey, a folosit un limbaj degradant la adresa trupei, descriindu-le ca fiind „josnice”, iar ca răspuns, The British Blondes l-au urmărit până la locuința sa și l-au bătut cu un bici de călărie. Surprinzător sau nu, acuzația de agresiune le-a asigurat spectacole sold out pentru o lungă perioadă de timp. Stagiunea teatrală de 6 luni s-a extins la aproape 6 ani, pe parcursul cărora s-au lansat câteva dintre marile nume ale burlescului, cum ar fi Lisa Weber, Alice Burville sau Willie Edouin. Ani mai târziu, întrebată despre incidentul cu Storey, Thompson a declarat:

„El a atacat femei, iar ele au ripostat… Am făcut ce legea nu ar fi făcut pentru noi.”

Sub presiunea cenzurii, burlesque-ul american cunoaște un declin în anii 1840, dar, cu toate acestea, filme precum „Lady of Burlesque” și „The Night They Raided Minsky’s” au readus la viață amintirea acestei forme de artă provocatoare.

În 1870, Michael Bennett Leavitt, considerat creatorul stilului burlesc și notoriu pentru spectacolele de menestrel în care utiliza machiaj de tip blackface, înființează prima companie de burlesc, intitulată Rentz-Santley Novelty and Burlesque Company. Producțiile trupei Madame Rentz’s Female Minstrels erau inspirate din reprezentațiile puse în scenă de către Lydia Thompson, din travestiuri muzicale și din stilul vodevil / vaudevillian. Timp de un deceniu, Leavitt și compania s-au bucurat de un succes considerabil, ajutați și o cascadorie publicitară executată la perfecție. În 1884, M. B. Leavitt cumpără drepturile de autor ale melodiei The Danites de McKee Rankin, melodie care critica Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă ( The Church of Latter-Day Saints ) și pune în scenă o reprezentație chiar în Salt Lake City, orașul mormon și sediul central al LDS.

Au urmat The Barrison Sisters, vaudevilliene risqué, un grup de cinci surori cu rădăcini în nordul Europei, care au captivat publicul din SUA și Europa între 1891 și 1900. Cel mai infam act al lor implica tachinarea publicului cu limbaj sugestiv și apoi dezvăluirea unor pisoi vii ascunși sub fuste. 

Apogeul Burlescului – Culmea farsei și a eleganței

„Epoca de Aur” a burlescului se întinde între anii 1920 și 1960 și marchează culmea farsei și a eleganței acestui gen teatral, dar și extinderea locațiilor în care aveau loc aceste spectacole – aproximativ 200 de teatre au fost deschise în Statele Unite. Circuitele de vaudeville ating, de asemenea, apogeul și ajung să concureze pentru popularitate cu circuitele de burlesque, iar personalități notabile ale burlescului și comediei, precum Gypsy Rose Lee, Sally Rand, Mae West sau Abbott și Costello, își fac apariția pe marile scene. Cu o fuziune între seducție, glamur și umor risqué, prestațiile lor le consolidează pozițiile de pionieri ai industriei. Cluburile, centrele de cabaret și teatrele devin adevărate locuri exotice, propice vieții de noapte, iar influența burlescului începe să se reflecte nu doar în arta teatrului, ci și în moda mainstream și în muzică.

Epoca de Aur a burlesque-ului a fost în anii ’30 și ’40. Era un spectacol mare, zgomotos și plin de umor, un fel de văr al vaudeville-ului “cu un pic mai mult condiment”, care însemna dezbrăcare. – Dixie Monroe, fosta Marilyn Monroe a Burlesque-ului

Mai presus de toate, comedia este cea mai valoroasă moștenire a burlesque-ului. Toate reprezentațiile de burlesc includeau jongleri, iluzioniști și un comic principal, numit “top banana”, iar în cazul în care unul dintre interpreți rămânea în “fundul grupului”, se putea aștepta la o plăcintă în față. Un sezon sau un turneu dura 40 de săptămâni, sistem care a funcționat timp de 3 decenii, până tot mai mulți performeri ambițioși au început să avansese către vaudeville – vodevilul presupunea angajări pe săptămână și salarii suplimentare. 

Către sfârșitul anilor 1920, publicul începetreptat să părăsească sălile de burlesc și să se îndrepte către cinematografe. Simultan, elementele de striptease devin tot mai evidente și burlescurile tot mai vulgare, vulgaritate care atrage atenția așa-zișilor reformatori morali șicare ajunge pedepsită de organele locale. Adevăratele provocări apar în perioada prohibiției, odată ce spectacolele încep să ofere publicului alcool. Ca urmare, par raiduri tot mai frecvente asupra teatrelor de burlesque, iar multe circuite ajung să fie închise.

Aflați în pragul disperării, mulți proprietari de teatre încep să caute un alt fel de divertisment care să le aducă venituri. Așa apare striptease-ul, fratele mai mare al „hoochie-coochie” – dans din buric, din a doua jumătate a anilor 1800. În Marea Depresiune, frații Minsky’s, promotori ai burlescului, aduc valuri de bărbați în sălile de spectacol, care, trebuiau să respecte anumite limite stricte, ori dansatoarele riscau să fie arestate pentru încălcarea normelor morale. Totuși, în 1937, primarul Fiorello LaGuardia închide ultimele teatre de burlesc din New York, catalogându-le drept „răspânditoare de murdărie”.

Chiar și în fața adversităților, Epoca de Aur a Burlescului a lăsat o moștenire de neegalat. Inovațiile sale în scenografie și performanță au ridicat standardele teatrului, iar starurile sale au devenit adevăraidoli, influențând cultura populară timp de generații și punând bazele mișcărilor feministe. Sfârșitul acestei ere a fost ulterior dramatizat în filmul „The Night They Raided Minsky’s” (1968).

Revigorarea burlescului

Chiar și cu cortina trasă, spectacolul continuă. După cel de-al Doilea Război Mondial, burlescul adună un nou public în cinematografe și devine un spațiu incluziv, în care dansatoarele nu sunt doar obiecte ale dorinței erotice, ci și embleme ale diversității. Hollywood-ul încearcă să reinterpreteze magia acestor spectacole în filme precum Striporama, French Follies, Cabaret (1972) și All That Jazz (1979).

Prima adaptare cinematografică este “Hollywood Revels” (1946), un film care o are în rolul principal pe dansatoarea exotică Allene. O mare parte din acțiune a fost filmată în planuri medii sau lungi, deoarece producția a fost montată într-un teatru real, însă din ‘47 încolo, tehnicile de lucru rafinate asigură iluminat și sunet semnificativ îmbunătățite și introduc noi metode de filmare și montaj. French Follies, rămâne una dintre cele mai autentice reprezentări ale burlescului teatral, prezentând scena așa cum era ea în era victoriană, incluzând și celebra rutină Crazy House, făcută faimoasă anterior de Abbott și Costello.

Nuditatea dispare pentru o perioadă, până în 1950, când apare conceptul de “colonie nudită”, iar din 1954, burlescul ajunge o formă de divertisment demodată. În 1953, Connell include în A Night in Hollywood un alt element iconic burlescului: Slowly I Turned, rutină devenită celebră după interpretarea trupei The Three Stooges, în care un bărbat povestește despre cum s-a răzbunat pe dușmanul lui și devine atât de copleșit de amintiri, încât atacă ascultătorul căruia îi vorbește. Pe măsură ce interesul pentru burlesque pe film a crescut, alți producători au intrat pe piață, experimentând cu filmări în culori vibrante și locații variate. Un exemplu remarcabil este Naughty New Orleans (1954), care combină gaguri și momente provocatoare, mutând spectacolul dintr-un teatru burlesque într-un club de noapte renumit.

De la striptease la autoempowerment

Neo-burlescul începe să se impună în spațiul artistic la mijlocul anilor 1990 prin producții precum Cinema de Billie Madley și Dutch Weismanns’ Follies de Ami Goodheart și se distinge prin diversitate și incluziune. În sfârșit, se trece peste conceptul de male gaze, iar corpul este văzut ca mijloc de expresie artistică. Apar și mulți interpreți individuali și concursuri precum Festivalul Internațional de Burlesc de la Vancouver sau Miss Exotic Pageant.

Această nouă formă se împarte în două categorii distincte: burlescul vintage și burlescul underground. Primul aduce un omagiu senzualității burlescului clasic, fapt care îi aduce un profit direct din comercializarea intensă, alimentată de filme precum Moulin Rouge! (2001) și Burlesque (2010). Se remarcă Dita Von Teese, actuala „Regină a Burlescului”. Cel din urmă, burlescul underground, se întoarce la originile de comentariu politic ale burlescului victorian și prezintă o alternativă mai profundă la cel underground, propunând teme feministe și sociale, provocând publicul să reflecte asupra normelor societale. Doris la Trine și Poppy M. Cherry sunt alte două nume care răsună în această sferă a teatrului și filmului.

Astăzi, Noul Burlesc a evoluat în diverse direcții, însă toate variantele păstrează un element comun: omagierea uneia sau mai multor încarnări clasice ale burlescului, sub diferite forme și denumiri.

---

Surse:

• Burlesque – Wikipedia
• Burlesque Is Back and Here Is What You Need to Know About It | HuffPost Entertainment
• burlesque, adj. & n. meanings, etymology and more | Oxford English Dictionary
• The Art of Burlesque and Its History | Famous Burlesque Performers
• Burlesque | History, Characteristics & Examples | Britannica
• Burlesque Beginnings – JSTOR Daily
• Five things you may not know about burlesque
• Strippers, Comedians and Chorus Girls: Burlesque History | TIME.com
• Burlesque – New World Encyclopedia
• Neo-Burlesque – Subcultures and Sociology
• The Enticing Evolution of Burlesque: From Satire to Empowerment | Culture
• The History of Burlesque – Burlesque Galaxy