Ștefania Olar. Ștefi, cum o știm noi. Elevă, voluntară, actriță de voce cu o carieră în plină dezvoltare. Pasionată până în măduva oaselor de ceea ce face, implicată și remarcată pe oriunde merge. Fiică iubitoare, soră mai mică și prietenă de nădejde. Așa o descriu cei din jur, însă Ștefi e mult mai mult decât toate aceste etichete. E energia pură și optimismul unui adolescent care nu se teme să încerce orice provocare îi apare în cale. La doar 16 ani, pare că a trăit deja multe vieți într-una.
Purtând încă uniforma școlară, cu ghiozdanul în spate, după un antrenament de gimnastică, Ștefi mă întâmpină cu zâmbetul pe buze. Deși nu am mai interacționat, cred, niciodată, ea îmi vorbește de parcă ne cunoaștem de o viață. Directă, deschisă și cu o bucurie molipsitoare în glas, începe să îmi povestească despre ea.
Sunt Olar Ștefania și vin din Oradea. Sunt o fire sociabilă, prietenoasă și căreia îi place să se aventureze în orice.
Așa se descrie ea în cuvinte simple. Am contactat-o din dorința de a afla ce înseamnă să fii actor de voce în România și ce înseamnă să îți vezi numele pe marile ecrane din cinema. Cu toții am visat, măcar o dată, la o carieră în actorie, dar pentru Ștefi a fost un talent descoperit din pură întâmplare: „Mi-a spus o prietenă că ea face dublaj și că face bani din asta. Și eu, la 12 ani, cum eram micuță, m-am gândit că și eu vreau să fac bani așa.” Cu sinceritate și chicote în glas, își aduce aminte de reacția nu tocmai entuziasmată a părinților ei:
Le-am zis că dacă nu vin cu mine, mă duc singură!
Determinarea ei a dat roade, iar la nici o săptămână după, a pășit pentru prima dată în studio, fără să aibă cea mai vagă idee despre ceea ce urma să implice un casting de dublaj. „Aveam emoții mari. Mi se auzeau bătăile inimii în microfon, își amintește râzând. Mi-a spus șefa că dacă am voce și dicție mă ia. Dacă nu, nu. Pot să plec acasă.” Însă curajul ei a fost răsplătit, iar după câteva zile a primit telefonul prin care i s-a confirmat primul rol. Astfel, de mai bine de 4 ani de zile, susținută necondiționat de părinți și de sora mai mare, Briana, a dublat peste 50 de desene animate și 5 filme redate în cinematografe.
De atunci, totul s-a transformat într-o aventură profesională, pe care Ștefi o numește hobby. „Eu aș vrea să mă fac medic. Dublajul îl fac ca pe un hobby.” La început i-a fost cam greu, dar acum, patru ani mai târziu, a învățat să jongleze cu toate aceste responsabilități, fără să își piardă energia și entuziasmul care o caracterizează.
M-aș plictisi și nu îmi place asta. Nu îmi place să stau.
Într-o zi obișnuită de vineri, își începe dimineața devreme, la școală. După terminarea orelor de curs, are o mică pauză, urmând ca de la ora 14:30 să se îndrepte către sala de gimnastică, iar mai apoi, către lecțiile de germană în particular. Programul, deși pare bine pus la punct, poate fi dat peste cap oricând de un apel din partea studio-ului. „Cei de la studio mă anunță cu o zi înainte că trebuie să stau două, trei ore la înregistrări“, spune ea, ca și cum ar fi cel mai firesc lucru din lume. Ceea ce mă fascinează cu adevărat la Ștefi este faptul că nu se plânge niciodată de lipsa timpului liber, ba chiar îi place să fie mereu ocupată, activă, implicată. „Dacă aș avea foarte mult timp liber, m-aș plictisi și nu îmi place asta. Nu îmi place să stau”. Este evident că pentru ea, să fie activă mereu nu este o provocare, ci o modalitate de a-și menține mintea mereu în mișcare, de a învăța și de a crește constant.
Când vine vorba de provocări, Ștefi nu se ascunde să recunoască faptul că, uneori, oboseala o doboară. „Adevăratele provocări sunt când nu-mi iese fraza sau propoziția. Trebuie să le refac de multe ori, mai ales când vin obosită de la școală.” Cu toate acestea, nu se descurajează. Dimpotrivă, e și mai motivată să rămâna chiar și o oră în plus la studio pentru a își corecta greșelile. De ce? Pentru că satisfacția de a își auzi vocea la televizor sau de a își vedea numele în cinematograf, e mai presus de orice sacrificiu: „Atunci știu că am făcut o treabă bună.“
Unul dintre cele mai recente proiecte ale Ștefaniei și poate chiar, cel mai important de până acum, a fost dublarea vocii lui Pil în filmul Aventurile lui Pil. Am vorbit puțin despre procesul din spatele acestui tip de producție. „Mă duc în studio și mă pun la microfon. Îmi dă prompterul pe televizor și facem take-urile, uneori chiar și 400 pentru un film.” Dacă se strecoară greșeli în dublaj, studioul din București îi trimite filmul înapoi și ea se întoarce în studio pentru a înregistra din nou replicile respective. Sună obositor și repetitiv, nu? Ei bine, deși recunoaște și ea că ai nevoie de o doză de perfecționism și perseverență pentru a avea succes, Ștefi este convinsă că talentul joacă rolul principal: „Succesul vine sută la sută din talent. Dacă nu ai dicție, expresivitate, n-ai ce căuta acolo.“
Acum că știți mai multe despre Ștefania, poate vă întrebați în ce desene animate îi puteți auzi vocea. Marsupilami, Curiosul George, Bravo, Huckle!, Woozle și Pip, Pleacă de aici unicornule! și Boris sunt doar câteva dintre realizările ei. Proiectul ei de suflet rămâne Masha și Ursul, unde a avut șansa de a o interpreta pe Masha în sezoanele 4 și 5. „Eu, când eram mică, mă uitam la Masha în rusă cu tata. Îi stăteam în brațe și mă uitam la desene. A fost foarte emoționant pentru mine să dublez acest rol.”
Să nu le fie frică de nimic. Cu frica nu fac nimic.
Ștefi le lasă un singur sfat tinerilor care visează la o carieră neobișnuită: „Să nu le fie frică de nimic. Cu frica nu fac nimic.” Ea este exemplul viu a ceea ce înseamnă să lupți pentru a îți îndeplini visele, chiar și atunci când propriii părinți nu sunt convinși la început. Își dorește să inspire alți tineri să își urmeze talentele, fie ele mai puțin cunoscute sau obișnuite.
La doar 16 ani, pare că a trăit multe vieți într-una.